Cel mai frumos cadou de ziua mea

 

Cristian Giurgescu Asociatia GO-AHEAD

53.315789473684% Complete
2,026 RON
Sumă strânsă
3,800 RON
Target
7
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor.

Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua unei cauze dragi mie.

Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și, în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către acestă cauză.

Împreună suntem mai buni!

Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place ideea, îți poți dărui și tu ziua de naștere ori de nume pe ziuata.galantom.ro sau alte ocazii speciale din viața ta pe dar.galantom.ro!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Urmărim schimbarea la nivel educațional (șanse egale la educație, incluziune socială, creșterea calității actului educațional) prin activități de formare și activități de consiliere și dezvoltare de competențe socio-emoționale.

Vrem să producem schimbări vizibile la nivel educaționalional prin intervenții personalizate și specializate în rândul tuturor actorilor de la nivelul unităților de învățământ, prin aplicarea de metode deja testate în alte licee tehnologice din România.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

7 Donații

200 RON
Să trăieşti, să-nfloreşti
10 Jun 2023

Anonymous

263 RON
10 Jun 2023
La muuulti aaani!
09 Jun 2023

Anonymous

300 RON
09 Jun 2023

Ioana & Juergen

263 RON
La multi ani si la multe fapte bune! :)
08 Jun 2023
La multi ani!
08 Jun 2023
La multi aaaaani!!!
08 Jun 2023
Cristian Giurgescu : Asociatia GO-AHEAD
Cel mai frumos cadou de ziua mea